pentru a organiza o inmormantare


Moartea unui om este intodeauna un prilej de indurerare si intristare. In ciuda acestora, atunci cand are loc decesul unei persoane, trebuie sa urmarim anumiti pasi.
Exista 2 variante: angajarea unei firme de pompe funebre sau pe cont propriu.

Pompe funebre.

O medie a tarifelor practicate de firmele de pompe funebre:

- Cosciug = intre 500 si 1.500 RON. Desigur, sunt si mult mai scumpe, chestie strict legata de buzunarul fiecaruia.
- Cosmetizarea decedatului [imbalsamare, spalat, imbracat, tuns si machiaj] = 300-450 ron.
- Pus in sicriu = 100 ron.
- Urcat+coborat sicriul = 150-200 ron.
- Masina pentru transport = 250 ron – in oras; 300-500 ron – in afara orasului.
- Crucea = 50-200 ron.
- Coroanele funerare = 25-50 ron – cele artificiale; 30-80 ron – cele naturale.

Link-uri catre cateva firme de pompe funebre:

*link1: http://www.funerare.rtl.ro/
*link2: http://www.anthony.ro/
*link3: http://www.funerarii.ro/
*link4: http://www.funerare-servicii.ro/

Pe cont propriu:

In cazul in care inmormantarea se face pe cont propriu, primul lucru, pe lista pregatirilor, este constatarea decesului, care poate costa 50-60 ron. Si eliberarea certificatului de deces poate costa uneori, pretul acestuia ajungand la 50 ron.

Dupa toate acestea, urmeaza inchirierea unei capele, daca spatiul de acasa nu va permite sa organizati priveghiul mortului, iar aceasta costa intre 50 si 70 ron. Onorariul preotului se situeaza intre 100 si 300 ron, iar pentru dascal, clopotar si gropari se mai adauga 400 ron.

Cel mai bine este ca locul de veci sa fie cumparat din timp, pentru ca altfel riscati sa dati multi bani pe un loc de veci foarte rau amplasat. Chiar daca aveti mormantul asigurat, tot trebuie sa platiti o taxa de groapa, care este de aproape 300 ron.

La un cimitir particular, pretul unui loc de veci porneste de la 300 de euro. La aceasta suma se adauga: 50 euro taxa de inmormantare, 50 euro sapare groapa, 10 euro inchiriere capela si 10 euro taxa de intretinere anuala.

Parastasul insa implica cele mai multe cheltuieli. In primul rand, in functie de locatie, puteti plati intre 100 si 400 ron pentru sala, iar pretul meniului pentru o astfel de pomenire se situeaza intre 25 si 50 ron. Asta in cazul in care nu se face acasa. Iar in functie de locatie, mai puteti plati si bucataresele – 150 ron.

Pe langa cheltuielile parastasului se mai adauga si cheltuielile pentru pomana data oamenilor prezenti la inmormantare. Cei aflati in asemenea situatii trebuie sa-si procure din timp lumanari, batiste, prosoape, lenjerii, paturi si alte articole de acest tip care se ofera drept pomana in amintirea decedatului, conform traditiei. Preturile sunt cam urmatoarele: lumanari intre 20 de bani si 2 ron/buc., batiste 1 ron/buc, prosoape intre 2 si 7 ron/buc..

Crematoriul:

Se spune ca la crematoriu ajung numai cei saraci sau fara rude, care nu isi pot permite o inmormantare crestineasca. Teoretic, religia ortodoxa interzice incinerarea umana, insa multi prefera sa se intoarca direct in tarana, nu pentru ca este mai ieftin, ci prentru ca asa le dicteaza filosofia lor de viata. In Bucuresti exista doua crematorii umane – “Cenusa” [inchis in 2003] si Vitan Barzesti care inca functioneaza.
Costul incinerarii se ridica la 52 ron pentru copii si 98 ron pentru adulti.
La incinerare, pot asista la operatiunile de incinerare propriu-zise, in sala de incinerare, cel mult 3 persoane majore. Cenusa provenita din incinerare se depune in urnele asigurate de crematoriu. Urnele se pastreaza la crematoriul uman timp de 45 de zile, perioada in care familia decedatului va trebui sa hotarasca asupra depunerii lor la: domiciliul familiei, in cavouri, gropi, nise sau in columbarele de urne ale crematoriului.

*Detalii Crematoriul Vitan Barzesti:
Adresa: Sos. Vitan Barzesti, nr. 9-11, sector 4
Telefon: 021.634.47.43; 021.636.35.71
Orar: L-V: 8-16; S: 8-13.

Pasii religiosi.
Inainte de inmormantare:

Intai trebuie sa anuntam preotul parohiei din care decedatul facea parte, ca acesta sa isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de pomenire si inmormantare. Se fixeaza o data si o ora a inmormantarii, precum si orele pentru slujbele premergatoare inmormantarii.
In general, preotul este chemat dupa-amiaza, pentru a savarsi slujba “Stalpilor” sau cina. Aceasta slujba este o rugaciune scurta [numita bisericeste panihida], pentru sufletul celui raposat, la care se adauga citirea unor parti din cele patru Evanghelii.

Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia in care se aprinde carbune si se pune tamaie, precum si o coliva [de obicei din fructe, cozonac, biscuiti etc], un pahar cu vin si mancare, pe care preotul le va binecuvanta.
De la biserica se solicita: doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul [o lumanare mare de ceara curata in forma de colac], o cruce [de obicei din ceara] si o icoana.
In timpul cat preotul face slujba “Stalpilor” sau cina, toiagul asezat pe pieptul mortului trebuie sa arda.
Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul “pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru acesta”.

Trupul mortului trebuie sa fie spalat [scaldat] cu apa curata [aminteste de apa botezului], apoi este imbracat cu haine noi si curate [inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii] si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit [intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor].
Pe piept i se va pune o icoana sfintita, iar langa mainile care stau incrucisate pe piept [dreapta peste stanga], toiagul care se va aprinde atunci cand preotul va sluji.
Trupul este acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul/a se afla sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul mortului se asaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin la inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta: “Dumnezeu sa-l/s-o ierte!”
Deasupra usii de la intrarea in casa, se asaza o panza de doliu [de culoare neagra] care va ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

Exista situatii cand decedatul nu s-a spovedit si nu s-a impartasit sau nu i s-a aprins lumanarea atunci cand si-a dat sufletul. In acest caz vom solicita preotului, ca la ectenie [rugaciunea de pomenire], sa adauge “mort nespovedit, neimpartasit si fara lumanare”.
In cazul in care moartea s-a produs accidental, iar decedatul cand era in viata se spovedea si se impartasea, catehismul ortodox cere ca atunci cand se fac pomenirile sau parastasele respectivului/ei, numele sa fie insotit de: “mort neimpartasit si nespovedit, fara lumanare [dupa caz]“.
Tot in acest caz, in preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare [numita faclie], adesea impodobita cu o panza alba, ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani.

Drumul spre inmormantarea:

In ziua inmormantarii, se pregateste tamaia si se ofera preotului si cantaretului cate o lumanare aprinsa.
Dupa slujba ce se oficiaza la casa decedatului [ori la capela sau casa mortuara], se organizeaza convoiul mortuar. Acesta ramane acelasi pana la cimitir.
El se aranjaza astfel:
- in frunte merge un credincios cu crucea [care va fi pusa la capataiul mortului];
- langa cruce, cineva va purta fotografia indoliata a celui decedat sau icoana cu patronul numelui;
- urmeaza cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce sa impart saracilor;
- apoi cei cu coroanele [daca sunt];
- purtatorii de sfesnice;
- cantaretul si preotul;
- carul mortuar [dricul] cu sicriul;
- rudele mortului si ceilalti participanti.

Atunci cand se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credinciosi desemnati din vreme asaza sub carul mortuar, ori inaintea acestuia, bucati de panza alba numite poduri.
Ele reprezinta “vamile vazduhului”, peste care trebuie sa treaca sufletul celui decedat. Tot acum se impart daruri de pomana si bani celor saraci, spre pomenirea celui raposat.
Pe drum, pana la biserica si apoi pana la cimitir, se canta “Sfinte Dumnezeule” funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea cantaretului.
Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri ori in locurile legate de viata si activitatea decedatului sau in dreptul unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului extenia pentru morti.

Slujba dinaintea ingroparii:

Celor prezenti in timpul slujbei la biserica li se impart lumanari aprinse [uneori insotite de o batista, o panza alba sau un prosop, precum si un covrig, un mar sau un colacel etc.]. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori sa spuna “Dumnezeu sa-l ierte” sau “Bogdproste!” [cuvant slav, care in traducere inseamna tot "Dumnezeu sa-l ierte!"].
Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita de “multumesc”, care nu se foloseste in asemenea ocazii.
La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati, mana ori fata mortului. Gestul acesta reprezinta semnul iertarii si al impacarii, prin care ne luam ramas bun de la cel care pleaca.
Practica de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda trebuie evitata, fiind este considerata un gest pagan.

Cand preotul citeste rugaciunea de dezlegare, unii credinciosi, nefiind atenti la sensul cuvintelor, se reped sa dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Si gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmand sa se petreaca, nu in biserica, ci la cimitir, pe marginea gropii.

Preotul, de fapt, se roaga astfel: “Dezleaga, Doamne, pe adormitul robul Tau [aici ii spune numele] de pacatul sufletesc si trupesc”, iar a doua rugaciune: “Si-i iarta lui toate cate a pacatuit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, dezlegandu-l si de legatura pusa in orice chip asupra lui, cu care el insusi din manie sau din alta pricina s-a legat pe sine…”.
Deci este limpede ca preotul nu se roaga pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea pacatelor.

Coliva, vinul, colacul si capetele se vor aduce in biserica, unde raman pe parcursul slujbiei inmormantarii. In coliva, colac si in capete se aprind lumanari, ele arzand tot timpul slujbei.

Coroanele si pomul raman la usa bisericii.
Barbatii vor intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit.
La capataiul celui decedat se asaza unul sau doua sfesnice, in care cei prezenti aprind lumanari.

La cimitir:

Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica, pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta “Vesnica pomenire”.
Inainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun, pot s-o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat, si, dupa caz, mana acestuia.
Preotul apoi savarseste tot ritualul de ingropare [varsa untdelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa] si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir.

Icoana de pe pieptul mortului se ia si se duce acasa, ea folosindu-se, de regula si la pomenirea de 40 de zile [panaghia]. De asemenea – desi nu este obligatoriu – si toiagul poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
Acum se scoate – de catre rude – piedica de la picioarele mortului si se lasa in sicriu. Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se stranga si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind de frumusetea raiului.

Pomul [ramura de copac] impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi, etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau de pomana. Tot acum se impart, pentru sufletele raposatului diferite daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa se indrepte catre strainii nevoiasi.

A aparut traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa se dea “peste groapa”, de pomana, o plapuma [ori o patura], perne, o caldare cu apa, o gaina vie, etc. Toate acestea nu au decat o singura semnificatie: milostenia pentru sufletul celui raposat, care nu trebuie sa treaca neaparat de la cel ce da catre cel ce primeste, peste mormant. Gestul nu implica nici o rezonanta si nu are nici o incarcatura religioasa.

Familia celui decedat cheama la masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude si cunoscuti. Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti vor manca pentru cel decedat.

Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza sa ia parte la aceasta masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spalat pe maini.
Daca in ziua respectiva este zi de post, mancarea trebuie sa fie de post, asemenea si alimentele folosite la alcatuirea colivei. Pentru a nu gresi, este bine sa ne uitam in calendarul bisericesc, intrucat sunt si perioade de dezlegare la anumite mancaruri de dulce.

Pomenirile de dupa inmormantare:

- La 3 zile dupa moarte [care coincide, de regula, cu ziua inmormantariii], in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi.
- La 9 zile dupa moarte, “ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al noualea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostrii”.
- La 40 de zile [sau sase saptamani], in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, “pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer”.
- La 3, 6 si 9 luni, in cinstea Sfintei Treimi.
- La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime, care in fiecare an praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
- In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.

Cand nu se fac parastase:

- Duminicile de peste an, pentru ca duminica amintind de Ziua Invierii, e zi de bucurie, iar nu de intristare.
- In cele 12 zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase duminica, cel putin in duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria Praznicului Cel Mare al Invierii.
- De la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
- Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei.
- La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
- In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand [luni, marti, miercuri, joi, vineri], deoarece in aceste zile nu se face liturghie obisnuita sau deplina.

Invataturi, datini, traditii, reguli, informatii:

- Este de dorit ca pomenirile sa se faca legate de savarsirea Sfintei Liturghi, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani, ar fi de dorit ca parastasul sa urmeze dupa Sfanta Liturghie.

- La intocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat sa se adauga “la pomenirea de 9 zile, 40 de zile, un an, 7 ani, etc.”. Cartile de cult nu prevad asa ceva si nici slujitorii nu trebuie sa adauga nimic in plus, ca si cand ar trebui sa atragem atentia Mantuitorului asupra sorocului de care este vorba.

- La pomenirea de 40 de zile, numita pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe langa celelalte, se pregatesc o icoana si un colac. Din colac preotul va scoate particica pe care o va aseza apoi pe icoana si din care va imparti spre gustare rudelor decedatului.

- Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, sa se dea diferite lucruri si mai ales imbracaminte si incaltaminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreste nimeni sa dam oricand si orice pentru cel raposat. Exista obiceiul sa se imparta de fiecare data farfurii cu mancare, cani sau pahare, si linguri sau furculite: 6, 12, 24. Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand nici o influenta asupra starii sufletesti a celui raposat.

- Familia trebuie sa aiba grija ca raposatul sa fie pomenit cat mai mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghi. De aceea, dupa pomenirea de 40 de zile, este bine sa se dea preotului un pomelnic pentru 40 de zile [numit sarindar], ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomeneasca la toate sfintele liturghi pe care le savarseste in sfanta biserica.

- In fiecare din sambetele Postului Mare, pentru cei decedati dupa sarbatoarea Sfintei Invieri din anul precedent, rudele “poarta capetele”, adica fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aduvand la biserica prescuri [capete], coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, savarseste slujba parastasului.

- Obiceiul, practicat in unele parti de tara, de a se deshuma mortii la 7 ani si a se reinhuma cu slujba speciala nu este prevazut in cartile de slujba. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a inmormantarii, ci a parastasului. La pomenirea de 7 ani se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata, cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: “se pecetruieste mormantul acesta pana la a doua venire a Domnului”.

- In legatura cu aceste zile de pomenire a mortilor, exista grija ca ele sa fie respectate cu sfintenie la momentul in care se implinesc aceste soroace. Daca una din ele cade intr-o zi sau perioada in care, conform randuielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva sa se faca mai inainte pentru ca, atunci cand vine sorocul respectiv, slujba sa fie deja svarsita. Este deci indicat ca ea sa se faca inainte si nu dupa sorocul de pomenire.

- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumanari. Celelalte daruri sunt in functie de posibilitatile celor care fac pomenirea.

- Contrar unei pareri raspandite in popor, se poate face coliva de grau fiert si in perioada dintre Sfintele Pasti si pogorarea Sfantului Duh.

- Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati, este bine ca slujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat rugaciunea are caracater colectiv, cu atat este mai puternica.

- La aceste zile de pomenire individuala a celor raposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor: sambata dinaintea duminicii lasatului de sec de carne sau a Infricosatei judecati, numita si Mosii de iarna si sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant sau Mosii de vara, la care traditia a adaugat si Mosii de toamna [intre 26 octombrie si 8 noiembrie], ziua de 6 august, Pastele blajinilor [luni si marti dupa Duminica Tomei] si Joia Inaltarii, in special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii.

- Pentru pruncii morti, la varsta de 7 ani, pentru doaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba inmormantarii este diferita.

- Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana Luminata [intre Sfintele Pasti si Duminica Tomei], slujba inmormantarii se face dupa o randuiala speciala.

- Celor care urmeaza a fi incinerati [adica li se ard trupurile in crematoriu] nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica.

- Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultatilor mintale, nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat.

- Pentru sinucigasii iesiti din minti, se savarseste slujba inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvantari.

- Crucea de la mormant care se “ridica”, de regula dupa pomenirea de 40 de zile ori la un an de la moarte, inlociund-o pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este necesara.

- Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii candela si mormantul se tamaiaza [de una din rude ori de o presoana desemnata in acest scop].

- Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei.

- Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare, barbatii nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.

- De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii familiei si cunoscutii sau straini pe care-i intalnim la acest eveniment [cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii] cu cuvintele “Dumnezeu sa-l/s-o ierte!”

- Unii credinciosi pregatesc tamaia cu care se va tamaia decedatul in obiecte improvizate [linguri, cani, farfurii, cutii de conserve, etc.], ceea ce nu numai ca este inestetic si nepractit, dar constituie si o lipsa de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situatii, este indicat sa se cumpere de la biserica ori de la magazinele specializate o catuie [obiect destinat pregatirii tamaiei si tamaierii] sau sa se confectioneze un astfel de obiect, cu deosebita grija, de un meserias priceput.

- Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tamaia sa se foloseasca drept “foc” sau “jar” spirt, hartie, capete de lumanare, lemne ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum si miros neplacut, anihiland mirosul aromat al tamaiei si afectand respiratia celor prezenti. Cel mai potrivit este sa se procure carbune special pentru cadelnita si catuie.

- Unii credinciosi atentioneaza persoanele insarcinate cu oferirea lumanarilor, adesea chiar in timpul slujbei, sa nu dea si rudelor apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondata. Oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in “Lumina-Hristos” care calauzeste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai mult, rudele apropiate sunt chemate sa se adauga celor ce marturisesc aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul “luminii celei neapuse”.

- Mai dainuie pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii – luni – nu este bine sa se faca inmormantare ["pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa"]. Fireste ca o atare “credinta” este falsa si nu trebuie luata in considerare, inmormantarea putandu-se sa se faca in orice zi a saptamanii.

Pasii sociali.
Cum sa ne comportam la o inmormantare:

Alegem o tinuta adecvata – Nu inseamna ca trebuie sa purtam in totalitate negru, insa tinuta trebuie sa fie una sobra. Putem alege ceva ce am purta in mod obisnuit la biserica.

Este necesar sa ne interesam de religia familiei – Nu trebuie uitat faptul ca, in anumite culturi, la inmormantare, nu se poarta haine negre.

Condoleante familiei – Chiar daca este un moment ciudat, usor penibil, nestiind ce sa le spunem celor apropiati decedatului, asigurati-va ca nu treceti totusi pe langa ei fara sa le strangeti mana, sa le oferiti o imbratisare si cateva cuvinte. Daca nu va vine nimic in minte, un zambet trist va fi de ajuns.

Spuneti ceva frumos despre decedat/a – Daca va hotarati sa vorbiti cu ceilalti participanti la inmormantare despre decedat, fiti sigur ca vor iesi cuvinte de lauda atunci cand veti deschide gura.

La masa aseazati-va unde vi se spune – In general, membrii familiei stau toti la o masa mai retrasa asa ca nu le deranjati linistea. Aseazati-va acolo unde vi se spune.

Plangeti daca simtiti nevoia – Nu e o rusine sa plangeti si nici nu va va face bine sa va reprimati durerea. Va va ajuta foarte mult sa va impartasiti tristetea cu cei care simt aceleasi lucruri ca si dumneavoastra.

Oferiti-va sa ajutati familia – Fie ca ajutati la pregatirea mesei, raspundeti la telefoane sau va puneti masina la dispozitie pentru transport, fiti siguri ca nu stati degeaba si ajutorul dvs. e binevenit.

In timpul slujbei inceteaza orice alta activitate – Cei prezenti pastreaza linistea si o atitudine serioasa, rugandu-se impreuna cu preotul pentru sufletul celui raposat. Nu se vorbeste, nu se fac gesturi, nu se rade. De asemenea, fiind moment de rugaciune, membrii familiei trebuie sa-si impuna o retinere de a plange zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu tulbura randuiala slujbei. Cei care tin lumanari aprinse in maini sa fie atenti sa nu aprinda hainele celor din jur si sa aiba grija sa nu curga ceara pe jos, fie ca sunt in casa, la capela mortuara sau in biserica.

Asteaptati ca toata familia sa-si ia ramas bun – Exista un moment in timpul ceremoniei religioase la ortodocsi, poate cel mai dureros din intreaga zi a inmormantarii, acela in care preotul ii cheama pe cei apropiati sa-si ia ramas bun de la decedat.

In acel moment, un fel de coada se formeaza la catafalcul celui mort, primii fiind, in mod normal, membrii familiei. Insa, de cele mai multe ori, diverse persoane in varsta sau care vor sa scape mai repede de acest moment se baga in fata membrilor familiei, lucru extrem de urat.

Sunati sau faceti o vizita zilele urmatoare – Daca sunteti destul de apropiati de familie, nu uitati ca adevarata durere vine dupa inmormantare, cand toata agitatia s-a terminat. Asa ca faceti o vizita familiei, o sa ii ajute.

Ce sa spuneti cuiva care tocmai a pierdut pe cineva apropiat – In aceasta misiune trebuie sa aveti grija si la ce cuvinte spuneti, dar mai ales trebuie sa fiti pregatit sa ascultati foarte mult, pentru ca uneori de asta are nevoie cel pe care trebuie sa il consolati.

Imbratisati sau strangeti mana persoanei indurate – Apropriati-va de cel pe care trebuie sa-l consolati, puneti-va mana in jurul lui sau strangeti mana. Daca persoana nu va expediaza dinainte de a va apropia, faceti urmatorii pasi. Daca persoana plange incontinuu, lasati-o sa se descarce.

Fraze de inceput – Cel mai greu este sa incepeti conversatia sau monologul, dupa caz. Astfel, puteti sa folositi fraze cum ar fi: “Trebuie sa-va fie foarte greu” sau “Imi pare foarte rau pentru cele intamplate”. Orice ati face, nu incepeti cu fraze de genul: “Offf, ce nasol” sau “Foarte aiurea ca X a murit”.

Povestiti cat de bine v-ati simtit cu persoana – Povestirile, intamplarile haiose sau romantic, in care protagonistul principal era decedatul, sunt extreme de binevenite. Veti destinde un pic atmosfera si ii veti da sansa sa retraiasca momentele frumoase petrecute cu persoana decedata.
Niciodata nu amintiti de intamplari cu final nefericit, trebuie sa-i ajutati, nu sa-i faceti sa sufere mai rau.

Folosesiti contact fizic – Imbratisarile, strangerile de mana sau batutul pe spate ii ofera confort celui indurerat si astfel va va fi mai usor sa incepeti o conversatie.

“Pot sa fac ceva ca sa va simtiti mai bine”? – Nu uitati ca la sfarsit sa puneti intrebarea aceasta. Astfel puteti afla ce nevoi sau dorinte are persoana in cauza.
Daca raspunsul la intrebare este “nu”, atunci insistati – “Sunteti sigur? Nu ar fi nici-o problema!”.

Pasii legali:

Actul de deces se intocmeste la primaria localitatii in a carei raza teritoriala s-a produs decesul.
Declaratia de deces se face verbal, in termen de 3 zile de la incetarea din viata a pesoanei, de catre membrii familiei decedatului, iar in lipsa acestora, de catre colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau un alt cadru din unitatea sanitara unde s-a produs decesul.
In acest termen sunt cuprinse atat ziua decesului cat si ziua declararii acestuia.
Dupa expirarea celor 3 zile, inregistrarea decesului se face in mod obligatoriu cu aprobarea Parchetului.

Odata cu declaratia de deces, declarantul va depune urmatoarele acte:

- certificatul medical constatator al decesului, intocmit si semnat de medicul sau cadrul medical sanitar care a facut constatarea [trebuie consemnata cauza decesului, fara prescurtari];
- actul de identitate al celui decedat;
- certificatul de nastere al decedatului;
- la inregistrarea decesului unui minor, se va prezenta si actul de identitate al mamei;
- livretul militar sau adeverinta de recrutare, dupa caz, pentru persoanele supuse serviciului militar;
- actul de identitate al persoanei care declara decesul.

In cazurile in care declarantul nu poate prezenta buletinele, livretele sau adeverintele de recrutare, va declara, in scris, motivul neprezentarii acestora si datele de stare civilia ale decedatului.

Cand decesul se datoreaza unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum si in cazul gasirii unui cadavru, declaratia se face in termen de 48 de ore, ore socotite din momentul decesului sau al gasirii cadavrului.
In astfel de cazuri, inregistrarea se face pe baza certificatului medical constatator al decesului si a dovezii eliberate de politie sau de parchet, din care sa rezulte ca una dintre aceste autoritati a fost sesizata despre deces.
In cazul in care decesul nu a fost declarat si inregistrat in termenele legale, intocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului.
Intocmirea actului de deces privind un cadavru gasit se face la primaria localitatii in raza careia a fost gasit, in baza certificatului medical constatator, a dovezii eliberate de politie sau parchet si a procesului verbal intocmit, ce va cuprinde varsta, sexul, locul unde a fost gasit cadavrul, data si cauza decesului.

Dupa intocmirea actelor de deces, ofiterul de stare civila elibereaza adeverinta de inhumare sau incinerare a cadavrului.
Eliberarea certificatului de deces se face oricarei persoane indreptatite în baza documentelor justificative ?i a declara?iei pe proprie r?spundere:
- rude pana la gradul IV,
- reprezentanti legali,
- mostenitori testamentari,
- intretinatori.
Nedeclararea decesului in termenele prevazute de lege, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 la 150ron.

Inhumarea sau incinerarea unui cetatean roman, de origine romana sau original din Romania, al carui deces s-a produs in strainatate, se face pe baza adeverintei eliberate de primaria in a carei raza administrativ-teritoriala urmeaza sa se faca inhumarea sau incinerarea.

Daca decesul unui cetatean roman s-a produs pe o aeronava aflata in afara teritoriului Romaniei sau pe o nava aflata in afara apelor teritoriale romane, iar cadavrul este transportat in tara, eliberarea adeverintei de inhumare sau incinerare se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei.

Cand decesul cetateanului roman s-a inregistrat la autoritatile locale din strainatate sau la misiunea diplomatica ori oficiul consular de cariera al Romaniei, adeverinta de inhumare sau de incinerare se va elibera pe baza certificatului de deces intocmit de una din aceste autoritati.

Cand nu a fost eliberat un certificat de deces sau decesul nu a fost inregistrat, adeverinta de inhumare sau de incinerare se va elibera cu aprobarea parchetului.
In actul de deces intocmit ca urmare a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile declarative de moarte, se inscrie datele de stare civila si data decesului, asa cum rezulta din aceasta hotarare.
Intocmirea actului de deces, in acest caz se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, la autoritatea administratiei publice:
- la locul de nastere al decesului declarat mort;
- la domiciliul celui declarat mort, in cazul cand actul de nastere a fost intocmit la autoritatile locale din strainatate;
- domiciliul persoanei care a solicitat declasarea judecatoreasca a mortii, in situatia in care locul nasterii si domiciliul decedatului nu sunt cunoscute.

, , , , ,

  1. Nu sunt comentarii.
(nu va fi publicat)

  1. Încă nu există trackback-uri.